Ziua mea perfecta are zorii aceia rosii sfiosi si indrazneti deopotriva, placut racorosi, care se scurg atat de usor in firele cerului si in lumina zilei, incat nici nu stii cand ai prins de mana un copil mirat si alergi agatat de mirare sa descoperi infinitul ascuns delicat sub forma de frunza, de piatra, de cuvant, de privire… Prinderea infinitului e treaba serioasa si pranzul te gaseste rostogolit in mijlocul orelor cu timpul la jumatate si cu poftele inca la inceput! Un salt de strengar si dai nas in nas cu stelele, care iti marturisesc taine neimaginate, iar tu te imbeti de ele, natang de sensuri giratorii cosmice, fantani arteziene laptoase ce deschid calea.
Te lasi imbratisat de intuneric, pentru ca maine zorii vor zgaltai iar partea asta a lumii pe care tocmai ai adormit.
Dar ce zi!
Ce zi!
