Poveștile aduse înaintea copiilor au o magie aparte. Ei au mereu tendința extraordinară de a întrerupe povestea, fie din mirare, atunci când nu înțeleg deplin intâmplarea, fie din emoția participării atunci când firul poveștii îi fură până la uitarea de sine! Să spui copiilor o poveste, nu e complicat! Există atâtea feluri calde în care îi poți aduce aventurile dinainte-i! În ceea ce mă privește, cel mai bogat fel este cel în care transformi povestea într-o experiență, atunci când copilul devine participant direct în contextul propus de basm.
Am văzut deseori copii timizi, copii veniți cu sfială, nesiguri în mijlocul unei adunăări prea mari de oameni, dar care, în timpul spectacolului, au devenit brusc îndrăzneți, participativi, atenți la nevoile celorlalți ( personajelor din poveste), susținători ai binelui, implicați atât de tare, încât lumea se redefinea prin harta realității scenice, iar ei, copiii, trăiau intens și direct, o situație de viață fantastică, în care înțelegea că e parte din poveste, parte din întreg.
Militez, cu sufletul și cu fapta, pentru contextele aranjate astfel încât poveștile să devină jocuri vii, teren de explorare a unor realități uluitoare pentru cei care azi sunt copii. Îmi place să le educăm capacitatea de a face, de a acționa, de a se implica, de a interveni, de a se plia pe realitățile închipuite ca și pe cele vizibile..
„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mai mari, şi nimic nu ne va permite să ştim cum va fi lumea lor.” ( Montessori)
