marți, 14 aprilie 2015

PARTE DIN POVESTE

           Poveștile aduse înaintea copiilor au o magie aparte. Ei au mereu tendința extraordinară de a întrerupe povestea, fie din mirare, atunci când nu înțeleg deplin intâmplarea,  fie din emoția participării atunci când firul poveștii îi fură până la uitarea de sine!
  Să spui copiilor o poveste, nu e complicat! Există atâtea feluri calde în care îi poți aduce aventurile dinainte-i!  În ceea ce mă privește, cel mai bogat fel este cel în care transformi povestea într-o experiență, atunci când copilul devine participant direct în contextul propus de basm.
   Am văzut deseori copii timizi, copii veniți cu sfială, nesiguri în mijlocul unei adunăări prea mari de oameni, dar care, în timpul spectacolului,  au devenit brusc îndrăzneți, participativi, atenți la nevoile celorlalți ( personajelor din poveste), susținători ai binelui, implicați atât de tare, încât lumea se redefinea prin harta realității scenice, iar ei, copiii, trăiau intens și direct, o situație de viață fantastică, în care înțelegea că e parte din poveste, parte din întreg.
     Militez, cu sufletul și cu fapta, pentru contextele aranjate astfel încât poveștile să devină jocuri vii, teren de explorare a unor realități uluitoare pentru cei care azi sunt copii. Îmi place să le educăm capacitatea de a face, de a acționa, de a se implica, de a interveni, de a se plia pe realitățile închipuite ca și pe cele vizibile..
„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mai mari, şi nimic nu ne va permite să ştim cum va fi lumea lor.” ( Montessori)

luni, 16 februarie 2015

LA LUCRU CA ȘI FEL DE A FI

Întotdeauna mi-a plăcut munca mea. Mi-a adus mereu bucuria de a transfigura realitățile, de a metamorfoza, de a traduce închipuiri. Și mai mult, de a căuta cum să oferi experiențe și emoții celor de lângă tine. Am lucrat fără să avem un program de muncă, pentru că lucrul pe care îl facem e să ne exersăm continuu sufletele spre a dărui. E un exercițiu de viață, uneori ca o mângâiere, alteori ca o sfâșiere, dar mereu înălțător.
Și în jocul acesta am alături oameni. Oameni frumoși, care îmi sunt alături în a trăi un vis și cărora le mulțumesc: Gabriel Montescu, Montescu Carmen, Adrian Stavian ( Head Music Production), Irina Aboaice, Andreea Simion, Theodora Mototolea, Catalin Zaharia, Filip Diana Constantina, Paula Toma, Ionut Iurea, Raluca Mares, Banciu Andreea, Besnea Stefan-Antonio. Ei sunt cei care susțin nebunia tuturor proceselor in realizarea reprezentațiilor - procese de constructie, de realizare, de fixare, de evaluare, de reprezentare ( de la idee, scenariu, costume, decoruri, păpuși, partea audio, mânuire, joc, până la ” cum am fi putut face mai bine?”) - toate acestea într-o formă de teatru independent, în care singura formă de bugetare este cea realizată din ceea ce jucăm înaintea voastră.
Toate acestea, pentru că visăm mereu ca fiecare întâlnire cu voi, să fie o experiență emoțională bogată, vie, adevărată. Așa cum cred că ar trebui să fie întreaga viață. Mă înclin înaintea voastră, cu sufletul larg deschis. Mulțumesc!

marți, 18 iunie 2013

TIMPUL VIU

  
    Imi plac acele zile pe care le simti. Acele zile care starnesc in tine nerabdare, emotie, valuri de stari si de sentimente. Le provoc, le starnesc, pentru ca doar in aceste zile simt ca traiesc un timp viu.    
          Ziua mea perfecta are zorii aceia rosii sfiosi si indrazneti deopotriva, placut racorosi, care se scurg  atat de usor in firele cerului si in lumina zilei, incat nici nu stii cand ai prins de mana un copil mirat si alergi agatat de mirare sa descoperi infinitul ascuns delicat sub forma de frunza, de piatra, de cuvant, de privire…        Prinderea infinitului e treaba serioasa si pranzul te gaseste rostogolit in mijlocul orelor cu timpul la jumatate si cu poftele inca la inceput!  Un salt de strengar si dai nas in nas cu stelele, care iti marturisesc taine neimaginate, iar tu te imbeti de ele, natang de sensuri giratorii cosmice, fantani arteziene laptoase ce deschid calea.
Te lasi imbratisat de intuneric, pentru ca maine zorii vor zgaltai iar partea asta a lumii pe care tocmai ai adormit.
 Dar ce zi!
Ce zi!

miercuri, 24 octombrie 2012

ATELIERELE SUFLETEL



     Incepand cu luna noiembrie, Trupa Sufletel isi propune realizarea de ateliere pentru copii si
tineri, vizand o nevoie reala a copiilor si parintilor acestora de a gasi locuri cu actiuni si activitati
destinate copiilor, in orasul Constanta.
  Ne propunem sa imbinam  jocul si amuzamentul cu elemente constructiv educative, sustinand
programe si ateliere interesante, transformand aceste ateliere in instrumente de dezvoltare personala pentru copii.
  Daca si tu crezi ca este important felul in care este “cheltuit” timpul liber,  arunca o privire aici:
Atelierele pe care le vom organiza sunt:
ATELIER DE TEATRU, unde prin jocuri si exercitii de dictie, improvizatie, miscare scenica,
abordarea unui text si interpretarea personajelor, vom ajunge la realizarea unui spectacol
de teatru sau a recitalurilor individuale. Enumeram doar cateva dintre beneficiile atelierului:
dezvoltarea expresivitatii, a imaginatiei, constientizarea si gestionarea emotiilor, cresterea
increderii in sine, o buna oportunitate de socializare.
  Grupurile de varsta pentru care se vor organiza: 7-11ani; 12-15ani; 16-20 ani
  Frecventa si durata: 30 de ateliere de 90 minute in perioada 20 octombrie 2012– 15 iunie 2013.
Costul este de 100 lei lunar.
ATELIER DE TEATRU DE PAPUSI - unde copiii vor explora povestile, basmele si lumea
cu ajutorul elementelor specifice teatrului de papusi. Va fi pe de o parte jocul cu papusa,
manuirea, iar pe de alta parte constructia si realizarea papusilor si a decorurilor din diferite
materiale. Toate partile cursului aduc plusuri in personalitatea copiilor: starnesc fantezia,
aduc in discutie, intr-un mod amuzant,  valori si principii, ofera un bun prilej de lucru in echipa,
imbogatesc usor vocabularul, creeaza legaturi frumoase.   
Grupurile de varsta: 4- 6 ani; 7-9 ani
Frecventa si durata: 30 de ateliere de 90 minute in perioada 20 octombrie 2012– 15 iunie 2013.
Costul este de 120 lei lunar.
 ATELIER DE JOACA -- cunoscand importanta jocului in dezvoltarea copilului, aceste ateliere,
 vor aborda, pe categorii de varsta, teme care sa provoace implicarea si participarea activa a
copiilor, spre descoperirea si aprofundarea unor notiuni precum: forma, culoare, ritm, gest,
emotie. Tehnici diverese - pictura, dans, modelaj- vor permite copiilor sa exploreze fiecare
zona a lumii in care traiesc, prin cel mai placut fel, limbajul jocului!
 Grupurile de varsta: 1-3 ani; 4-6 ani;7-9 ani
Costul este de 20 lei/ intalnire
ATELIER DE CREATIVITATE  -  care se adreseaza copiilor cu varste peste 6 ani si in care,
creativitatea participantilor va fi provocata cu teme largi, iar exprimarea ideilor se va realiza
printr-un ansamblu de tehnici apartinand tuturor artelor ( modelaj, pictura, arta textila, colaj, papier-mache, muzica, dans, poezie). Sa iti dezvolti creativitatea, inseamna sa iti inmultesti solutiile de adaptare la realitate si sa transformi problemele in oportunitati si provocari.
Grupuri de varsta: 7 – 11 ani; 12- 15 ani, 16 ani +
Frecventa : un atelier ( 2 ore) saptamanal
Costul  pentru acest atelier este de 30 lei/ sedinta sau 100 lei/ lunar
  Pentru orice propuneri, ganduri, idei, planuri, proiecte, slefuiri, sugestii, suna-ne la 0723-642.704!

 


miercuri, 30 mai 2012

ORA POVESTILOR IN CASA PARADISULUI

CASA PARADISULUI! Locul in care ochii zambesc in semn de mirare si de extraordinar! Locul in care minunile sunt atat de firesti incat gospodina casei le serveste pe servetel tuturor celor care-I cer gazduire. Locul in care povestea are rostul adevarului. Va vom ospata cu idei aprinse la jarul din care se hranea Unicornul si vom destainui misterele din ascunzisurile basmelor.

Dulceata, biscuiti, un ceai si o poveste pentru fiecare copil! Hai in casa! E Casa Paradisului!

Joi, 31 mai, ora 19:00, Ora povestilor in Casa Paradisului. La Carturesti Constanta. Cu Trupa Sufletel.

luni, 9 aprilie 2012

PETRECEREA IEPURASILOR

    Toata lumea il iubeste pe Iepuras, iar cei mici il adora! Prietenosi, pufosi si vesel-sfiosi, iepurasii sunt asteptati cu nerabdare, de toti copiii, in ajunul Pastelui!
        O petrecere cu urechi si codite, plina de veselie, cu deja traditionalele concursuri : vanatoarea de oua, Cioc! Poc! - concursul de ciocnit oua, parada iepurasilor, oua cu surprize – adevar sau provocare!,prinde codita, si alte nazdravanii – toate indelung pregatite pentru a surprinde si a bucura copiii de toate varstele!
  Ia repede orice seamana a iepure ( urechi, nasuc, codita) ia cu tine si inima, inima mea..pardon, asta era din alt spectacol, ia si o jucarie iepuras si vino sa castigi atentia tuturor! 

  Sâmbătă, 14 aprilie,  de la 18:00, în City Park Mall!

miercuri, 4 aprilie 2012

ZÂNE, FLORI, FLUTURAŞI ŞI COPII DRĂGĂLAŞI
Un spectacol primăvăratic pentru copii, cu actori si cu păpuşi! Un spectacol jucăuş! Zâne, iepuraşi, personaje din poveşti, se intâlnesc să pună la cale detaliile pentru cea mai mare sărbătoare! Vor cânta, vor dansa, se vor juca impreuna cu copiii cei mai prietenoşi, iar pe cei mai timizi ii provocam la dezinhibare si relaţionare!
 Vă invităm să ne distrăm împreună!
Duminică,  in City Park Mall, de la ora 11:00, la scenă!

marți, 3 aprilie 2012

DRUMUL

In sfârşit reuşesc iar sa intru pe blog..A fost o perioadă ciudată, în care nu am putut posta nimic..În fine, bine că s-a rezolvat. Am făcut multe în ultima vreme!

joi, 15 decembrie 2011

TEATRU DE PAPUSI - FATA MOSULUI SI FATA BABEI


SAMBATA LA ORA 17, in Oraselul Copiilor din Constanta, Trupa Sufletel, va pofteste la intalnirea cu Fata Mosului si Fata Babei! TEATRU DE PAPUSI !!! Un spectacol penru copii intre 3 si 8 ani, numai bun sa readuca inimile tuturor mai aproape de poveste! Cu drag de Ion Creanga, de atmosfera romaneasca a povestilor sale, am pastrat cat ne-am priceput de bine savoarea si ritmicitatea zicerilor de la gura sobei.
O seara de decembrie numai buna de incalzit cu copilarie in suflet si intelepciune in gand!

PETRECEREA SPIRIDUSILOR in CITY PARK MALL


GATA DE JOACA?
Cei mai nazdravani spiridusi vor fi prezenti in City Park Mall, sambata de la ora 18:00, cu o multime de aventuri provocatoare pentru toti copiii!
Va asteptam sa ne distram impreuna, parinti si copii, bunici si nepoti, matusi, verisori, prieteni, jucarii, spiridusi, fulgi de zapada, vise in miscare!!
Participarea e gratuita!
City Park Mall + Trupa Sufletel = SUPER DISTRACTIE!

miercuri, 7 decembrie 2011

CITY PARK MALL CONSTANTA -- MOS NICOLAE



Credeti ca dupa noaptea Sfantului Nicolae, copiii au fost mai putin interesati? Au avut o multime de mesaje de transmis pentru Mos Craciu, au avut scrisorele, au avut de demonstrat ca meritau toate darurile pe care deja e-au primit, au urcat pe scena, au zis poezii, au cantat si au dansat! In City Park Mall, povestea s-a prelungit! Pofta de daruiala a devenit molipsitoare si abia astept sa imi vina randul ! :) Jur ca m-am straduit sa fiu cuminte!

duminică, 4 decembrie 2011

APROAPE DE POVESTE - INTALNIREA CU MOS NICOLAE

Am fi putut sa fim mai nazbatiosi, asa cum stiu sigur ca am fost deseori de-a lungul anului ( si de-a latul ), dar ne cumintea gandul ca e pe aproape Mos Nicolae, ca asteptam intalnirea cu el si asta ne-a dat un fel de sfiala in gest. Ne-am laudat cu ciubotelele noastre umblate si talentate, am discutat situatia faptelor bune la nivel personal si general, ca niste oameni adevarati bine responsabilizati, am primit-o pe Craiasa Zapezii cu mare incantare, iar in final ne-am bucurat si spiridusi si copii si oamenii mari de traistutele fermecate si incarcate aduse de bunul Mos Nicolae... Ce ne-am fi speriat asa de nuielele dumisale, za, nu stiu, ca nu erau deloc pentru noi, a plecat cu ele, spre niste copii nabadaiosi din alta galaxie. Pe-aici pe la noi, numai bucurie!

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150406059910849.351814.285676420848&type=1

vineri, 21 octombrie 2011

MARE PETRECERE DE HALLOWEEN


S-au zgribulit floricelele si frunzulitele de frica vantului! Si zilele s-au strans, lasand loc noptilor reci si lungi. In clepsidra, nisipul sfasie timpul in fasii de nisip si ne infioara gandul ca HALLOWEEN-ul bate la usa! Cioc, cioc, cioc! Intra! Deschizi usa si incepe o petrecere calda si prietenoasa, cu prietenii tai cei vechi si cu altii noi, cu muzica, cu jocuri, cu cele mai nazdravane culori care se iau de mana, pentru ca vrem o parada de costume de toate felurile! Sa inceapa petrecerea! In sufletele noastre E VREME BUNA si vrem sa se vada asta

! ANIMATIE, ATELIER DE CREATIE, PINATA, DANSURI, CONCURSURI, DIPLOME PENTRU MINUNATA PARTICIPARE!

Daca vii costumat ai reducere la intrare 20 %! Si ai reducere si daca vii cu papusa stricata si uitata in vreun colt ( ursulet, catel, jucarie)!

Poti lua cu tine si prietenul imaginar! El va intra gratis si va avea un loc imaginar!

Duminica 30 octombrie, ora 17:30, la IBIS ( sala Ovidiu)

intrare 20 lei, rezervari si informatii la 0723-642.704

joi, 15 septembrie 2011

TRUPA SUFLETEL SE MARESTE !


TRUPA SUFLETEL SE MARESTE!

Ai multa energie, manifesti porniri artistice, esti o fiinta creativa si cu idei extraordinare, ai sufletul si mintea deschise, iti place sa daruiesti celor din jurul tau momente UAU, reusesti sa fii sufletul petrecerii, indiferent de varsta petrecaretilor? Noi asa suntem si cautam oameni ca noi! Vrem sa marim echipa si daca ai pofta sa joci in trupa noastra, hai sa ne cunoastem! 0723-642.704